Copiii strazii

ZIlele trecute am tot umblat prin oras, adica zona Universitate-Unirii. Am vazut o groaza de copiii ai strazii, asa zisi, pentru ca, de fapt, in spatele lor sta o intreaga armata de exploatatori, de care nu poti sa treci si doamne-fereste, sa te iei de copil. Se ivesc de nicaieri, injura, scuipa, si daca esti mai putin norocos, poate te alegi si cu o bataie. Bietii copiii nu stiu ce se intampla, ei fac ceea ce fac la ordinele altora, asta e viata lor normala. Iar recompensa este mancarea, pana la o anumita varsta. Apoi probabil urmeaza si alte recompense nocive: tigari, aurolac, etc. Tigarile cred ca ies din schema, poate doar chistoace. In rest, probabil bataie cat se poate si oricand. Imi este teribil de mila de ei, dar in acelasi timp, stiu ca e foarte greu sa ajuti un astfel de copil, de unul singur. Poate daca s-ar face ceva la nivel national, rata de reusita ar fi mai mare. Stiu la fel de bine cat de greu le e lor sa se integreze in lumea normala, altfel decat stiu ei. Iar rata de recidiva e enorm de mare. Le e foarte greu sa ramana in lumea normala, sa intre intr-un sistem, sa aiba un program, sa invete, etc. Mama a lucrat la o casa de copiii si stiu cam cum functioneaza lucrurile si cum sunt tratati copiii intr-un astfel de loc. Incepand de la educator, continuand cu ingrijitor, director si colegii de camera si orfelinat. Cei care vin sunt batuti de cei mai mari, ca sa invete regulile si sa stie cine e seful. Directorul si educatorul par ca nu stiu ce se intampla, si, in loc sa intervina, probabil se gandesc ca cineva trebuie sa ii educe si daca lor le ramane timp pentru tigara/barfa, de ce sa se chinuie? Ideea ca ei oricum sunt pierduti, nu se mai pot recupera, nu ii mai poti aduce pe calea cea buna, este cat se poate de vie. Multi pleaca dupa o luna, altii rezista cate 6 luni, altii stau pana la 18 ani, cand li se trage iar un sut in fund si revin pe strazi daca nu au unde sa se duca. Am cunoscut acolo fete – era camin de fete – extraordinare: frumoase, destepte, sarguincioase, muncitoare, dar constiente ca ele sunt si raman „fetele de la orfelinat”, cu toate mostenirile rele. E urat ce se intampla inca in Romania cu astfel de copiii, carora nu li se da nicio sansa de reusita. Ca sa nu mai spun ca am vazut in maternitate, cand l-am nascut pe Razvan, copilasi abandonati, care aveau deja 2-3 luni, dar pentru ca nu aveau unde sa ii lase, ii mai tineau inca in materninate. Dupa fiecare masa plecam in salon cu inima stransa pentru ca imaginea era crunta: bebelusii aveau biberonul  sprijinit de un scutec impaturit, unii plangeau ca le cazuse biberonul, ceilalti papau linistiti, fericiti ca primisera sticluta cu laptic. M-am intrebat de multe ori daca vreo asistenta ii ia in brate, le vorbeste, ii leagana, etc.. Am sperat ca da in ideea ca sunt mici si dragalasi si poate ca le sunt dragi, dar nu am avut niciodata curajul sa intreb. Nu stiu care e drumul acelor copiii, dupa maternitate, dar imaginile de ieri si de astazi, cu copiii cersind in metrou, pe strada, la terasa este urata si dureroasa. Eu sunt pentru sterilizarea umana acolo unde este cazul, dar ce conteaza ca doar eu vreau?

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s