De prin parc adunate…

Pentru ca a (re)venit caldura, am tot fost prin parc. Nu imi era dor de minunatul parc de la autogara, dar, cum am mai spus in alte posturi, e the only one. Si mi-au revenit neplacerile, uimirea, enervarea si amuzarea. Iaca si de ce:

– Parintii/bunicii/bonele fumeaza la locul de joaca pentru copiii – nicio jena ca odrasla/nepotul lor nu e singur in parc.

– Parintii/bunicii/bonele dau de mancare copiilor in nisipar, pe topogan, in leagan, oriunde, numa’ in parc sa fie! Scuza: „nu mananca nimic copilul/nu mananca fructe”.

– Parintii sau bunicii si bat copiii – una la fund nu se pune – pentru ca arunca cu nisip, pun nisip pe topogan, imping alt copil, etc.

– Parintii sau bunicii nu incurajeaza schimbul/imprumutul de jucarii. Eh, da! am trait-o si pe asta. Motivul: „se supara copilul si plange”!!!!

– Parintii/bunicii stau pe banca si povestesc telenovelele de la tv sau barfesc blocul, iar copiii sunt total nesupravegheati. Vorbesc de copiii mici – 2-3 ani.

– Cand se holbeaza copiii mei la ceilalti copiii sau adulti care mananca covrigi, li se intinde si lor cate o bucata, poate poftesc, mama! Dar nu vreau, multumesc! Am iesit cu copiii la joaca, mancare inainte sau dupa joaca. Bineinteles, eu sunt nebuna si toti se uita crucis la mine.

– Ma amuza teribil de tare, cand ai mei isi fixeaza privirea pe cate un copilas, care li se pare lor deosebit si il privesc cu insistenta, apoi schimba niste zambete cu subinteles. Ma topesc! Sunt absolut adorabili!

– Ma amuza, de asemenea, alintaturile si diminutivele gen: gogosica, gogosar, caprita, pisoias, motanel, Alexutu, Rarusel (de la Rares!), si bineinteles, nelipsitul Iedi, sau mai nou, Iedutu :))))

– Ma enerveaza foarte tare vesnicul „NU” spus copiilor, fara explicatii suplimentare, ci doar: nu ai voie asta, nu face aia, nu te duce acolo, nu te da in topogan, nu, nu, nu si iar nu.

– Incepe sa ma enerveze privirea si intrebarile unora de genul: „E bolnav copilul? De ce merge asa?” Da, copilul Razvan are o problema, dar e problema noastra, si nu simt absolut deloc nevoia sa o impartasesc cu necunoscutii din parc. Iar privirile lor ma calca pe nervi. Inca nu destul de tare, incat sa spun ceva. Poate nu o sa am totusi ocazia.

– Ma enerveaza parintii care isi ignora copiii, care desi vad sau aud ce fac sau spun copilasii lor, prefera sa ii ignore, pentru ca au lucruri mult mai importante de facut, ca de exemplu, vorbitul la telefon.

– Injuraturile adultilor – si mai rau, ale copiilor de 10-12-14 ani.

– Imi plac mamicile si taticii care se joaca cu copilasii lor.

Cred ca mai sunt, dar nu imi vin acum in minte.

Acest articol a fost publicat în La joaca. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s