Never before.. :(

Astazi a fost zi de gimnastica, si cum altfel s-o petrecem decat urland si tipand „viau in bate la tine”! Inca nu stiu cum sa il fac sa nu mai planga la gimnastica. Pur si simplu nu il convinge nimic, fie ca il doare, fie ca nu. Nu vrea si gata! I-ar fi foarte bine in brate la mami, dar pentru ca nu l-ar ajuta cu nimic asta, trebuie sa trecem prin orele de cosmar.

Astazi insa a mai fost ceva pe lista de neplaceri. De fapt, a schitat el ceva de saptamana trecuta, dar am trecut cu vederea, spunanadu-mi ca e doar un moft. Astazi insa s-a repetat si inca nu stiu daca e intr-adevar moft sau chiar il doare si celalalt picior la intindere. Adica stangul, cu care credeam ca nu avem nicio problema. Si tot astazi, a plans si s-a zbatut rau de tot, acuzand dureri in partea de sus a picioarelor, cumva la sold. Asta nu stiu de la ce e, pana acum stiam ca are o problema la piciorul drept, pe tricepsii surali, adica in partea de jos a piciorului, la gamba. Acum apar dureri in partea de sus si pe partea stanga. Si niciun medic nu stie sa imi explice ce se intampla, dupa cum nimeni nu a fost in stare sa imi spuna cum evolueaza boala lui. Cateodata cand merge, am senzatia ca deja piciorul drept e mai scurt decat stangul. Si oare incotro mergem?

Astazi, dupa plansul si urletele lui am avut un puternic sentiment de neputinta. Neputinta de a-mi ajuta copilul, de a intelege ce se intampla, de a intelege pe deplin boala lui si de a face tot ce se poate pentru a-l vindeca. Si, mai presus de toate, pentru prima data m-am intrebat „de ce copilul meu trebuie sa sufere in halul asta? De ce nu poate sa aiba doar zile frumoase si fara chin, frica, durere, spaima?” Nicio clipa pana acum nu m-am gandit de ce mi se intampla mie asta, pentru ca nu mi s-a parut o intrebare inteleapta, atata timp cat nu as fi avut un raspuns. Dar astazi chiar m-a durut enorm sa imi vad copilul cum sufera. Si macar daca as fi avut siguranta ca asta il face bine. Astazi m-am tot intrebat „de ce Razvan? de ce sa sufere atat?? si cum sa-l ajut eu, mama lui, in care are atata incredere?” CUM???? In unele momente, as vrea sa vina august mai repede. De cele mai multe ori, simt ca mai am nevoie de timp sa ma obisnuiesc cu ideea operatiei. Cateodata simt ca o iau razna, pentru ca nu am siguranta ca totul va fi bine dupa operatie, pentru ca o sa am nevoie de multa rabdare, calm, putere sa il punem pe picioare in pozitia corecta. O sa fie multe de zis, de convins, de lamurit. Sper din tot sufletul sa colaboreze cat mai mult. Ma bazez pe faptul ca acum ma pot intelege cat de cat cu el, ca intelege tot, atat de mititel cum e, ca stie ce vreau sa zic. Evident ca nu o sa trecem usor peste frica, necunoscut si alte „rauri”, dar sper din tot sufletul sa fie bine.

Inca ma bantuie intrebarea…. si ma doare ca al meu copil sufera in halul asta. Si stiu ca nu o sa gasesc raspuns la intrebarea mea – de ce trebuie sa sufere copilul meu??? Cum sa ii mai explic ca toata suferinta prin care trecem in fiecare ora de gimnastica e spre binele lui? Cum ar putea sa ma inteleaga un sufletel atat de mic??? CUM si DE CE???

Acest articol a fost publicat în Lupta cu spasticitatea. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Never before.. :(

  1. unde mergeti la gimnastica?

  2. Ohooo, departe rau de mine

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s